Neintelegeri cu RCS&RDS PDF Imprimare Email
(0 voturi, in medie 0 din 5)
Scris de oprea elena liliana   
Marţi, 09 Februarie 2010 13:28
Sunt o clienta a RCS&RDS, din Calarasi, nemultumita de faptul ca desi firma respectiva recunoaste ca sunt probleme, nu le rezolva.

                In iunie 2008 am hotarat sa devin clienta RCS&RDS la tot pachetul de servicii oferit de ei. Cum se terminase de cablat blocurile, tineri, angajati ai societatii, mergeau din scara in scara si intocmeau contracte cu cei ce doreau serviciile lor. Am semnat doua contracte: unul care cuprindea cablu TV, internet link 1 si telefon fix si mobil, iar al doilea contract cu internet link 2, telefon fix si mobil (telefonia de fapt era bonusul lor la achizitionarea serviciilor de internet). Din luna iunie si pana la sfarsitul lunii octombrie s-au tot "chinuit" sa ajunga sa instaleze ce trebuia in apartamentul meu. La sfarsitul lunii octombrie "au reusit" dupa insistente si interventii la Bucuresti si Constanta.

Motivul intarzierii, invocat de ei, a fost ca, contractele semnate de mine nu erau valabile, fiind semnate cu un baiat angajat la Constanta si nu la Calarasi.Am fost chemata la sediul societatii din orasul nostru pentru a reface contractele. Primul, cel cu cablu TV, internet link 1 l-am refacut, stabilind cu angajata, ce m-a ajutat la acest lucru, ca pe cel de al doilea sa il ataseze la cel refacut si ca pe cel vechi sa il caute si sa il distruga. Recunosc ca aici am gresit eu, avand incredere in persoana respectiva si nevrand sa mai astept, poate chiar zile, sa caute contractul vechi. Abia reusisem sa ii conving ca vreau doua retele de internet (deci doua contracte pe acelasi nume si adresa) si nu vroiam sa stric relatiile fragile cu societatea respectiva.

               Pana in septembrie 2009 totul a fost bine, facturile nu soseau la adresa, dar ma informam la casa si achitam ce era de achitat. La factura lunii septembrie am sesizat o diferenta de 224 lei si punand intrebari am fost informata ca mi s-a facturat abonamentul link 1 pentru 8 luni - care, spuneau ei ca nu este platit. De atunci au inceput divergentele, eu am refuzat sa platesc pana nu ma lamuresc cum trebuie, ei mi-au suspendat serviciile pe motiv de neplata, drept pentru care de la inceputul lunii octombrie nu am mai beneficiat de internet si telefonie. Nu am reusit sa obtin decat informatia ca eu sunt inregistrata cu trei contracte in baza lor de date si ca sunt buna de plata.

                In decembrie 2009, mai precis 24.12.2009, am platit tot ce se facturase pe numele meu, depunand si o cerere in care solicitam un raspuns scris la problema mea. 

                Astazi, 09.02.2010, m-am prezentat, pentru a nu stiu cata oara, sa imi ridic raspunsul scris, dar inca nu este gata si mai mult de atat, in continuare sunt inregistrata cu cele trei contracte si mi s-a facturat ca atare, desi au facut verificari acasa, la retele, la IP-uri, usere si parole, desi nu mi s-au alocat decat doua numere de telefon fix - in cazul in care aveam trei retele de internet, ar fi trebuit sa am si trei telefoane fixe, si desi am facut nenumarate drumuri la sediul lor din Calarasi si mai mult decat atat, de telefonia fixa si mobila, chiar daca am platit, nu mai beneficiez, pentru ca nu m-au reconectat.

                La Calarasi, in afara de persoana de la casa, nu pot vorbi cu nimeni, pentru ca seful punctului de lucru nu are program de audiente si refuza sa vorbeasca cu mine. Am sunat la Bucuresti, dar mi se spune ca nu ei sunt in masura sa imi rezolve problema, ma trimit in audienta la Constanta, dar programul de audiente de la Constanta e doar vineri intre 16.00 si 18.00 si imi este imposibil sa ajung acolo. Nu au o adresa de e-mail unde sa pot face reclamatia iar la telefon am incercat de nenumarate ori.

                 Am ajuns la capatul rabdarii. Si daca as vrea sa reziliez contractele cu ei , nu pot, pentru ca sunt facute pe 2 ani si ar trebuie sa platesc o taxa de reziliere.

                 Oare cum s-ar putea rezolva situatia asta?

 

Trackback(0)
Comentarii (0)add
Scrie un comentariu
mai mic | mai mare

security image
Introduceti caracterele afisate


busy
Ultima actualizare în Marţi, 09 Februarie 2010 21:27
 
Partner Locator

Autentificare